Ion Creangă
Născut, după propria-i mărturisire dintr-un fragment de biografie, la 1 martie 1837 (sau la 10 iunie 1839, după un înscris oficial), Ion Creangă a fost primul dintre cei opt copii ai lui Ştefan a lui Petrea Ciubotariul din Humuleşti, Neamţ, şi ai soţiei sale Smaranda, născută Creangă.
Familia ajunsese într-o poziție semnificativă în cadrul comunității lor: Ștefan a Petrei făcuse un venit constant din comerțul său itinerant cu lână, în timp ce soția sa era descendentă a Creangășilor din Pipirig, o familie de lideri ai comunității.
Mama mândră de această tradiție (a bisericii, deoarece rudele acesteai erau in domeniu), ea a fost cea care a insistat ca fiul ei să urmeze o carieră în Biserică.
Într-o perioadă în care numele de familie nu erau obligatorii din punct de vedere legal, iar oamenii erau cunoscuți în primul rând prin diverse porecle și patronimice, băiatul era cunoscut comunității sub numele de Nică , un hipocorism (alint) format din Ion sau, mai formal, ca Nică al lui Ștefan a Petrei .
La 1 septembrie 1846, începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion Humulescu (Nemţeanu), cu dascălul Vasile a Ilioaei (Vasilicăi), iar în perioada 1848 – 1850 învaţă la şcoala din Broşteni.
În perioada 1950 – 1951, studiază la Biserica Adormirea din Tg. Neamţ. Despre această perioadă, Creangă afirma: "Biata mama, crezând că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugăminte pe lângă tata şi m-a dat să învăţ psaltichie la un psalt de la Adormirea din Târgul Neamţului peste baltă la vreo două azvârlituri de piatră de satul nostru. O iarnă am învăţat şi la această şcoală, căci iarna ce mai puteam învăţa; iar vara nu făceam purici prea mulţi pe la şcoală; trebuia s-ajut acasă la tors în pieptănaşi, la nevedit, la făcut ţevi cu sucala şi la tras la roată".
La 28 iunie 1858 moare Ştefan a Petrii Ciubotariul, tatăl său, iar Ion Creangă, fiind cel mai mare dintre copii, devine "capul familiei", în sarcina sa intrând îngrijirea celorlalţi fraţi, renunţând pentru moment la cursurile seminarului.
La 25 ianuarie 1859, sărbătoreşte alături de foştii colegi de seminar şi cu profesorii săi unionişti, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi înfăptuirea Marii Uniri, iar în acelaşi an, se va căsători – la 23 august, cu Ileana Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, şi va intra în rândul clericilor, fiind hirotonit diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos. Este perioada în care evenimentele sociale, politice şi familiale îl maturizează rapid, marcând personalitatea scriitorului, făra a-i altera, însă, umorul irezistibil.
La 12 ianuarie 1860, începe calvarul vieţii de diacon, acesta fiind momentul în care socrul său, preotul Ioan Grigoriu, încearcă să-l sugrume. Despre acest moment, Creangă avea să noteze: "12 zile ale lunii ianuarie, orele bătute unul după 12 noaptea, au venit şi stăpânul casăi, aflându-mă eu dormind, pe când toată suflarea să odihneşte, lângă a me soţie; fără să ştiu când au intrat în casă, s-au repezit şi mi-au pus unghiile în gât, de a mă sugruma cu totul ! …". O zi mai târziu, Creangă scrie o jalbă adresată Mitropolitului, însă nu i se face dreptate, ba dimpotrivă, este arestat şi închis în beciurile Mitropoliei.
În octombrie, acelaşi an, devine student în anul I la Facultatea de Teologie din Iaşi, o instituţie care nu după multă vreme avea să se închidă, iar în decembrie 1860 i se naşte fiul, Constantin. La începutul anului 1864, după întoarcerea lui Titu Maiorescu ca director la Şcoala Normală de învăţători de la Trei Ierarhi din Iaşi, acesta, descoperind calităţile extraordinare ale diaconului, cere ministerului să-l numească învăţător suplinitor până la terminarea studiilor de doi ani ale şcolii. În 1865 absolvă Şcoala Normală. Este apoi Învățător şi diacon. Alcătuieşte manuale şcolare.
În 1873 obţine divorţul, după ce se retrăsese la "bojdeuca din Ţicău", împreună cu Tinca Vartic, alături de care îşi va petrece întreaga viaţă
În 1874 îşi primeşte înapoi postul de Învățător. Îi sunt publicate câteva povestiri şi poezii. În 1875, îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice din Iaşi. Cu ajutorul lui ajunge în cercul Junimii şi începe să publice constant poveşti şi povestiri în Convorbiri Literare.
Anul 1880 este plin de evenimente în viaţa marelui povestitor, perioadă în care începe să scrie "Amintiri din copilărie", cu care a atins apogeul creaţiei sale, la doar cinci ani de la debutul său în "Convorbiri literare". Tot atunci devine membru în Consiliul Instrucţiunii, însă apar şi primele semnele serioase ale îmbolnăvirii de epilepsie.
În martie şi aprilie 1881, Creangă publică primele două părţi din "Amintiri din copilărie", în "Convorbiri literare", însă în acelaşi an se va interna la Spitalul Brâncovenesc pentru a căuta alinare pentru boala sa.
În anii următori starea de sănătate a lui Creangă se deteriorează tot mai mult, viaţa sa împărţindu-se între publicarea unor noi scrieri, concedii medicale şi tratamente, însă comunicarea cu Eminescu, neîntreruptă din momentul în care s-au cunoscut, era marea lui dorinţă şi alinare.
În iunie 1889, Creangă află din ziare despre moartea lui Eminescu, bunul său prieten, moment care avea să îi grabească şi lui sfârşitul, moment survenit la 31 decembrie 1889, la Iaşi, în urma unei crize de epilepsie. În a doua zi a anului 1890, este înmormântat la Cimitirul Eternitate din Iaşi.
Partea a IV-a din Amintiri din copilărie va fi publicată postum, în anul 1892.
Opera lui Ion Creangă
1. Povești
- Capra cu trei iezi (1875)
- Povestea lui Harap-Alb (1877)
- Punguța cu doi bani (1875)
2. Povestiri
- Ion Roată și Cuza-Vodă (1883)
- Păcală (1880)
- Ursul păcălit de vulpe (1880)
3. Nuvele
- Moș Nichifor Coțcariul (1877)
- Popa Duhul (1879)
4. Roman autobiographic
- Animtiri din copilărie (1879)
Muzeu memorial
IAȘI
La Iaşi se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi. Căsuţa l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa din incinta Mănăstirii Golia.
Toate ''Poveştile'' şi ''Amintirile din copilărie'' au fost scrise în căsuţa botezată de scriitor bojdeucă. În vara şi toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaş al lui Creangă.
Clădirea care adăposteşte expoziţia documentară referitoare la viaţa şi opera lui Creangă, biblioteca, precum şi amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 şi inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.
Cel mai vizitat muzeu din Iași, Bojdeuca "Ion Creangă" păstrează o parte din obiectele scriitorului, precum călimara de scris cu ștergătorul de penițe, sfeșnice, o cutie de epocă cu însemnul apartenenței pe ea, vase, tablouri, o icoană adusă din casa bunicului său, David Creangă, de la Pipirig, cărți și manuale de școală ale autorului, fotografii și altele, anual trecându-i pragul peste 50.000 de vizitatori.
Humulești, jud.Neamț
Muzeul Memorial "Ion Creangă" funcţionează în vechea casă a familiei scriitorului de la Humuleşti, jud. Neamţ. Încă de la înfiinţarea acestei instituţii, scopul său a fost unul dublu: promovarea vieţii şi operei autorului, în special a capodoperei Amintiri din copilărie, prin expoziţia foto-documentară care îmbracă pereţii din spaţiile de la intrare şi prin ghidajul care este oferit turiştilor; semnalarea valorii etnografice a locuinţei şi anexelor (magazii, grajduri, şoproane), care oferă indicii în privinţa stilului de viaţă, al ocupaţiilor tradiţionale şi meşteşugurilor ţăranilor români în secolul al XIX-lea.
Căsuţa din bârne de lemn şi acoperită cu draniţă cuprinde trei încăperi: tinda, camera de locuit şi cămara, toate lipite cu lut pe jos, cu geamuri şi uşi mici. Camera principală este organizată după specificul interiorului casei ţărăneşti din acea vreme: sobă mare cu cuptor de dormit, culme pe care atârnă hainele de sărbătoare, ladă şi masă de zestre, laviţă pentru şezători, icoane vechi, ştergare la ferestre, iar în mijloc, uneltele de ţesut şi tors pe care orice gospodină trebuia să le aibă în casă. Peste tot răzbate simplitatea, iar mirosul de sânziene atârnate la grindă sporeşte parcă emoţia întâlnirii cu tradiţia românească, de mult uitată şi acaparată de modernism.
Casa copilăriei lui Ion Creangă a fost ridicată în anul 1830 de bunicul său dinspre tată, Petrea Ciubotariul, care a dat-o apoi zestre fiului său Ştefan în 1835, când a luat-o de soţie pe Smaranda, fiica lui David Creangă din Pipirig.
După decesul lui Ştefan şi al Smarandei, în anul 1858, respectiv 1863, gospodăria a rămas în grija surorilor Ecaterina şi Maria, dar a fost moştenită de Ileana, sora cea mai mică.